Da ... sunt eu! Eu sunt cea care citeşte mai întâi ultimul
capitol al cărţii şi apoi citeşte cartea, şi care mai întai se uită la ultimele
3 minute din film şi apoi urmăreşte filmul, şi care atunci când ascultă prima
dată o piesă o ascultă de la jumatate
.... pentru a vedea dacă ... merită! Pot spune că niciodată nu mi-au placut începuturile,
nu am avut rabdarea necesară pentru a vedea cuprinusul şi de a ajunge treptat
la final. Mi-e frică de începuturi!... Unele...sunt mult prea frumoase pentru a
fi adevarate, şi mi-e teama ca pe parcurs continutul sau finalul să nu fie pe
măsura aşteptărilor mele! Altele... sunt plictisitoare, sau nu oferă atât de
mult pentru celelalte două părţi care o compun! Şi de obicei... prefer să le evit,
sau să le deduc!
Răspusul e unul singur...
însa până a junge aici... a fost nevoie de începutul începutului, care
datează pe undeva în octombrie, şi tind să cred că am intrat pe făgaşul
cuprinsului! Noutatea m-a luat prin surprindere şi am fost prea ocupată să
observ că trăiesc un incipit, iar acum, când realizez unde mă aflu, pot spune
despre acest trecut apropiat că e incredibil de frumos! E placut să te
descoperi ca om/ fiinta în felurite ispostaze
aflate într-o discrepanţă uriaşă de la ora la ora, de la minut la minut,
de la secundă la secundă! Am învăţat să mă regăsesc într-un oras „pierdut”, sau
cel puţin aşa îl credeam eu, am plâns pentru toate nimicurile atât de mult încât
cred ca „fântâna de lacrimi pentru nimicuri”... a secat, însă am
recompensat cu râsul din belşug şi cu prieteniile
legate aici, care mă fac să cred că nimic nu e in van! Am descoperit persoana „fiară/brută” din mine
care nu credeam că are o rezistenţă atât
de mare... fizică, psihică... Nopţi nedormite, zile întregi fără a putea mânca
ceva, cafea şi cola din belşug... şi un spirit de autoironie incredibil şi
multa frica!
Frica de „nou”, de „prima data”, de ce „va fi”, de ce „o sa
se întample dacă...” Şti... şi un
bebeluş, dacă nu îl susţi la momentul potrivit, nu poate face primii paşi,
pentru ca ii e ...frică, fizic muschii lui abea acum încep a se dezvolta, iar
echilibrul e luminiţa de la capătul tunelului! E nevoie ca cineva care să te
sustina necondiţionat, să se uite în ochii tăi şi să îţi spună, fără cuvânt că eşti pe drumul cel bun! Şi ce poate
fi mai frumos pentru cel care îl îndrumă pe cel mic decât ... zâmbetul primilor
pasi!
Incipir...
Cuprins...
Încredre...
Optimism...
.... Incheiere... si atat! :)