Era vreme... cândva nu de mult când aveam încredere și elan!
Era o vreme ... cândva... anul trecut în care îmi era frică și mă gândeam cu groaza că or să vină zilele în care o să ma urc în mașină singură ... fară mama... fară tata ... și am sa-i părăsesc pentru a-mi îndeplini un vis.
Era o vreme în care credeam în mine .... credeam că lumea e un colț de rai, iar norii de pe cer sunt facuți din vată de zahăr ....
Era o vreme când , înconjurată de zambete false aveam puterea de a crede în oameni.
...Și munceai fară un scop
...Și fiecare laudă te facea să fi euforic pentru o zi
... Și era vremea când te gândeai la ... el sau ea
....Și vremea trecea
...Și el nu venea
...Și mai conta?!
Mai... era o vreme când eram atat de sigură că știu unde mi-e locul încat... urlam de fericire că sunt una din puținele persoane care „au încredere”... dar vorba mamei „nu-ți aduce anul ce-ți aduce ziua”. Și ști că dacă cuprinzi în mâini un pumn de nisip e foarte greu să-l păstrezi pe tot... alunecă, se pierde, zboară, iar pentru tine ca OM ar fi inuman să stai nemișcat toată viața cu pumnul de nisip între maini. Poate câteodată chiar ai nevoie să-l pierzi... să-i dai drumul voluntar din palme, puțin câte puțin pentru a avea ce pune la loc.
Eu l-am pierdut.
Tot...
Pe tot...
Nu mi-a adus ziua ... ce mi-a adus ora
Nu mi-a adus ora ce mi-a adus secuna!
VID...
Și locul meu bine păstrat nu mai era acolo. Încrederea aceea multa în mine, în tine , în noi , în nou ... a dispărut. Și ce mai contau toate încurajările, toata încrederea pe care ceilalti au avut-o în tine. Ce mai conta că parintii te sustin necondiționat pentru că te iubesc și ești copilul lor...
Ai dezamăgit... poate cel mai mult ... pe tine, adica pe mine. Însa mereu am simtit ca i-am dezamăgit pe Ei...
Și a fost o vreme în care n-ai mai putut fi tu și erai întrebat din 2 in 2 secunde dacă ești bine . Ce s-a intamplat?Cum ? De ce? De ce eu? ...
Partea cea mai proastă a fost că ai pierdut lumina aceea ce-ți dadea ... ști tu... o nuanță mai aparte. Pofta de viată, râsul acela cu care îi înviorai pe cei din jurul tău...
Dar ști, nu poți trăi mereu în negură! Și ce daca? S-a întamplat ? A fost o eroare în sistemul destinului. TU... doar Tu trebuie să îți demnonstrezi TIE, LOR... ca poți, da poți îndrepta greșeala. Și încet ai să redevi acea persoană agreabilă pe care ei au cunoscut-o. Ți-au zis le e dor de tine! Poate ție ți-e dor mult mai tare decât lor!
Nu poți fi mereu „victima” a unor întamplari nedorite și, statistic vorbind , nu ai posibilitatea să iei doar decizii greșite. Eroare, eșec... toate astea sunt un „a fost odată” care te întaresc, te călesc și din care ieși victorios cu prieteni noi, locuri în care nici nu visai că o sa te afli vreodata și care ,surpriză, ți-au plăcut. Ideea e să nu te închizi în tine, să lași lucrurile să decurgă în firescul lor și să nu forțezi nota. Vei deveni un „călit” și vei ști cum să faci în așa fel încât urmatoarea eroare să nu îți mai deregleze tot sistemul de valori!
... Ai să înveti să spui din nou „am încredere” precum o fac și eu acum. Și... nu-mi pare rău... Nimic din ce am trăit, nu regret nici o lacrimă vărsată, nici o prietenie legată, nici o decizie luată în grabă.... NIMIC!
Ști ... adevărul e că nu pot scrie doar... “optimist”… cu o rază de speranță în suflet. Uneori destinul se joaca cu noi, ne aleargă, ne amețește, ca într-un final să te invite pe tine la un grațios “vals”, sau pe el… pe ea… pe toți! Nu ne uită, nu ne iartă. Trebuie să-i urmăm pașii. Iar eroarea, eșecul, sau cum vrei tu să numești această experiență …consider-o o șansă, o salvare, cheia pentru portița cea mica din fundul gradinii unde doar tu puteai încapea însa nu aveai puterea de a o deschide.
Vălul cade.
Nu, nu e totul cum îți imaginai să fie… ști tu… trandafirii au spini, iar florile se usuca prea repede… nici macar n-au apucat să-și reveleze în fața ta adevarata lor identitate. Narcisele atât de grațioase înfloresc doar primăvara, iar lalelele , seara se închid, se apară de lumina lunii….iar, florile de paie, dacă nu ești atent… înteapa și dacă le observi mai bine par decupate de undeva din goblenurile bunicii de la tara. Chiar și florii soarelui îi fug ochii după fiecare rază ce sclipește puțin mai tare decât cea anterioară. Crinii te îmbată puternic cu parfumul lor și riști să intri într-un somn profund din care doar roua de dimineață te mai poate trezi.
Roua… mai contează altceva atât timp cât exista roua proaspată așternută pe iarba cosita de bunicul?...
Roua în sens metaforic, sau încredere pentru cei care nu au înteles matafora! E rețeta perfectă pentru a îmbratisa cu success un eșec!
